Infiltrațiile de apă prin pereți și pardoseli reprezintă un coșmar ce poate crea probleme serioase construcțiilor respective.
După cum știm, apa își face loc și prin cele mai mici fisuri și pori, erodând treptat suprafețele. Și uite așa ajungem să vedem “hărți” pe tavane de la apa infiltrată prin podeaua vecinului de sus, sau gresie “impușcată” ce începe să se ridice sau să crape, căci pe dedesubt, apa “a lucrat”.
Problema cu inundatul vecinilor este chiar serioasă și des întâlnită. Iar cel ce o pățește, după ce că trece prin deranjul inundării din propria baie, mai are și un stres suplimentar, acela de a-i rezolva supărarea vecinului, inclusiv material. Există chiar un proiect de lege din 2015 care prespune și o amendă contravențională pentru cei ce-și inundă vecinii.
Cum te ferești de infiltrații?
Ca să eviți astfel de dureri de cap și mai ales pentru a-ți proteja propria locuință, alege să aplici o hidroizolație înainte de a pune gresia. Se aplică pe șapă, preferabil pe toată suprafața pardoselii. Sau măcar în zona cea mai expusă la contactul cu apa, în zona căzilor, cabinelor de duș.
O astfel de hidroizolație este PENOSIL Premium AquaBrake Fiber. Poate fi aplicată ușor de către oricine (pensulabilă) și e pe bază de apă și polimeri acrilici, armată cu fibre. Nu se evaporă solvent în timpul uscării.
Produsul este gata preparat și nu necesită diluare. Se plică prima mână, iar a doua mână se aplică în straturi perpendiculare pe prima (“în cruce”). În zona colțurilor și scurgerilor, se recomandă armare cu bandă/plasă (Penosil AquaBrake Fabric ) pentru o protecție suplimentară.
Găsești aici detaliile și instrucțiunile de aplicare
De ce să alegi Penosil Premium AquaBrake Fiber?
Această soluție este foarte populară printre dezvoltatorii de blocuri noi, hoteluri, sau centre spa și în general, de orice constructor căruia îi pasă de lucrarea pe care o face.
Hidroizolarea cu Penosil AquaBrake Fiber este o lucrare ușor de realizat, cu costuri minime, dar cu rezultat maxim, evitând marile probleme generate de eventuale inundări sau scurgeri în băi. Dacă ai ocazia să alegi la gri locuința, dacă îți faci singur o lucrare de amenajare a băii sau dacă ești constructor sau meseriaș, gândește-te la această soluție pentru care îți vei mulțumi ulterior.
PENOSIL reprezintă brandul principal al Wolf Group, unul dintre liderii internaționali în producția de materiale de etanșare, cu fabrici în Estonia, Spania, Rusia și Brazilia, cu subsidiare sau activități de distribuție în peste 80 de țări. În România, produsele Penosil se găsesc în majoritatea magazinelor de construcție din țară, precum și în magazinul propriu online, www.penosil.ro.
Spor la treabă, cu locuințe curate și uscate!

